Exista doua cai fundamentale pe care motoarele de cautare folosesc linkurile, pentru a descoperi noi pagini web si pentru a determina cat de bine o pagina ar trebui sa se claseze in rezultatele lor.
De indata ce motoarele de cautare s-au „furisat” paginile de pe web, pot extrage continutul acelor pagni si il pot adauga in indexurile lor. In acest mod, pot decide daca simt ca o pagina are o calitate suficienta pentru a fi clasata bine pentru cuvintele cheie relevante. Cand decid acest lucru, motoarele de cautare, nu se uita doar la continutul paginii, se uita la numarul de linkuri ce duc la acea pagina din website-uri externe si calitatea acelor site-uri externe. Vorbind in general, cu cat mai multe website-uri de calitate fac linkuri catre tine, cu atat mai mari sanse ai sa te clasezi bine in motoarele de cautare.
Linkurile ca un factor de clasare sunt ceea ce le-a permis celor de la Google sa inceapa sa domine piata motoarelor de cautare in anii tarzii 1990. Unul din fondatorii Google, Larry Page, a inventat PageRank-ul, pe care Google l-a folosit pentru a masura calitatea unei pagini bazata in parte pe numarul de linkuri ce ducea catre el. Aceasta masuratoare a fost apoi folosita ca parte din algoritmul de clasare general si a devenit un semnal puternic din cauza ca era o modalitate foarte buna de a determina calitate unei pagini.
Era atat de eficienta din cauza ca este bazata pe idea ca un link ar putea fi vazut ca un vot de incredere despre o pagina si nu ar primi linkuri daca nu ar merita. Teoria este ca atunci cand cineva face linkuri catre alt website, spun efectiv ca aceea este o resursa buna. Altfel, nu s-ar lega de ei, in aceiasi modalitate in care nu ai trimite un prieten intr-un restaurant cu mancare rea.