De ce sunt atat de periculoase hoverboard-urile?

Hoverboard-urile trec printr-o perioada destul de dificila. Numai ce a ajuns sa fie declarate a fi o metoda de distractie superba, ca oamenii de stiinta au si demonstrat ca acest dispozitiv este inamicul numarul unul al sigurantei noastre.

Cele mai multe drame care inconjoara hoverboard-urile implica o multime de accidente in care acestea au fost responsabile pentru incendii sau alte dezastre. Numeroase accidente au fost raportate in Statele Unite si in Marea Britanie, detaliind modul in care aceste dispozitive s-au aprins atunci cand erau puse la incarcat sau atunci cand se aflau in utilizare.

Un incident extrem de grav descrie o familie din Louisiana care si-a pierdut casa din cauza unui hoverboard. Astfel, dispozitivul a fost achizionat de pe Amazon ca si cadou pentru copilul in varsta de 12 ani, insa, odata ce a fost pus la incarcat, placa a inceput sa se aprinda si a declansat astfel un incendiu uimitor.

Exista o multime de astfel de povesti care implica un hoverboard, insa nu se cunoaste inca cu exactitate ce anume cauzeaza ca acestea sa o ia razna. Numeroase agentii de zbor au anuntat ca nu vor permite ca pasagerii sa calatoreasca cu hoverboard-uri, iar Amazon a inceput sa nu mai comercializeze astfel de dispozitive pe site-ul sau- cu exceptia cazului in care producatorul dispune si de un standard de siguranta.

Hoverboard-urile explodeaza

Dar, de ce explodeaza aceste hoverboard-uri? Potrivit oamenilor de stiinta, problema nu se afla la hoverboard-uri ci, mai degraba, in bateria pe litiu-ion care alimenteaza aceste dispozitive. „Exista o multime de producatori care fabrica baterii Li-Ion in China, insa realitatea este ca, calitatea acestora nu este superioara ca si in cazul producatorilor de top, cum ar fi LG si Samsung. Acestea sunt cunoscute ca baterii <low-cost> si sunt niste copii extrem de proaste”- sustin oamenii de stiinta.

Adevarul este ca bateriile low-cost utilizate deja in smartphone-uri reprezinta deja un pericol destul de mare, insa atunci cand intra in componenta unor aparate de genul hoverboard-urilor, lucrurile o pot lua razna cu totul, mai ales atunci cand sunt puse la incarcat- in acest proces, caldura generata in interiorul bateriei conduce la fierberea electrolitului, ceea ce face ca aceasta sa explodeze.

Ce se afla sub celebra pictura Gioconda?

Pictura lui Leonardo da Vinci, Mona Lisa, este captivanta, mai ales atunci cand ii privim zambetul faimos ce a surprins lumea inca de acum 500 de ani. Iar, aceasta capodopera a fost studiata extrem de mult de-a lungul timpului, insa nu exista prea multe rezultate. De exemplu, cine a fost Mona Lisa? Ce inseamna, de fapt, zambetul sau captivant? Si, de ce da Vinci a lasat atat de multe semne de intrebare si mistere in spatele operelor sale? Cu toate ca aceste intrebari vor ramane invaluite in mister pentru mult timp, oamenii de stiinta au reusit sa descopere un alt mister al capodoperei, acest fiind unul „ascuns la vedere”.

Asadar, oamenii de stiinta au descoperit ca in cadrul pigmentului utilizat pentru realizarea parului si fetei Mona Lisei, exista dovezi care arata ca aceasta pictura nu a trebuit sa iasa asa initial. Prima Mona Lisa arata destul de diferit, cu toate ca motivele inca sunt necunoscute, si a fost pictata din nou. Poate ca da Vinci era nemultumit in ceea ce priveste prima sa lucrare, sau poate ca a pictat-o pe cea recenta peste pictura veche din mai multe motive. Sau, pur si simplu poate a ramas fara material pe care sa picteze. Indiferent care ar fi motivul, oamenii de stiinta chiar incearca sa descopere misterul care o invaluie pe Mona Lisa de atatea secole.

Misterele picturii Mona Lisa

De-a lungul a celor 500 de ani au luat nastere diferite povesti care incearca sa explice misterul ce inconjoara celebra pictura. De exemplu, au existat zvonuri care sustineau ca zambetul nu a fost realizat cu adevarat de catre da Vinci, ci a fost adaugat ulterior de catre un student de-al sau.

Mona Lisa se gaseste la Muzeul Luvru din Paris si este una din cele mai frumoase capodopere din lume, atragand milioane de turisti anual. Conform paginii oficiale a Luvrului, se pare ca pictura celebra a fost realizata in Florenta intre anii 1503-1506 si o prezinta pe Lisa Gherardini, nevasta negustorului de produse textile Francesco del Giocondo. Evident, istoria acestei picturi este una plina de mistere si secrete, deoarece nu se stie cine ar fi comandat realizarea tabloului in primul rand, si nici care sunt toate secretele ascunse de da Vinci in celebra pictura.

De ce mirosul ne trezeste amintiri?

Mergi undeva sau probabil ca stai intr-o cafenea si brusc simti un miros pe care nu l-ai mai simtit de foarte mult timp. Imediat, esti transportat catre o anumita perioada a vietii tale, si poate ca amintirile- probabil uitate- iti revin in minte. Dar, de ce se intampla acest lucru?

Amintirile declansate de miros sunt cele mai puternice, comparativ cu cele generate de alti stimuli. Astfel, ori de cate ori iti amintesti o memorie declansata de miros, ceea ce se intampla de fapt este descris de experienta „amintirii autiobiografice evocate de miros”. Acest lucru se datoreaza faptului ca mirosul si memoria sunt legate in creier. Studiile au demonstrat deja ca amintirile declansate de miros sunt mult mai puternice decat cele declansate de imagini de exemplu. De asemenea, specialistii au mai adaugat faptul ca amintirile stimulate de miros sunt mai preponderente din copilarie. Deci, acesta este motivul pentru care mirosul de portocale iti aminteste de Craciunul din copilaria ta.

Ei bine, aceasta descoperire este extrem de interesanta din moment ce foarte multi adulti sunt adesea inhibati in ceea ce priveste amintirile din copilarie, ceea ce inseamna ca practic nu-si aduc aminte mai nimic inainte de adolescenta.

Iti amintesti senzatii, mai degraba decat fapte

Ori de cate ori te confrunti cu o amintire declansata de un miros, in mod normal iti amintesti senzatiile din trecut, mai degraba decat o prezentare detaliata a acelei memorii. Aceste amintiri sunt diferite de restul, deoarece mirosurile sunt prelucrate de catre „becul” olfactiv- care este conectat la amygdala si hipocampus- zone ale creierului ce sunt responsabile cu amintirile si emotiile.

In plus, amintirile care „miros” au legatura si cu alte lucruri care s-au petrecut in acelasi timp, evocand emotii. De exemplu, atunci cand simti parfumul pe care bunica ta il folosea ai un sentiment neclar din cauza ca fie aveai o bunica buna, fie era prea rea. De asemenea, odata cu mirosul parfumului exista sanse foarte mari sa iti aduci aminte si hainele pe care le purta, dar nu vei putea sa iti amintesti si lucrurile pe care le faceai atunci cand o vizitai.

Alimentele potrivite pentru intretinerea sanatatii

Alimentele fermentate sunt din ce in ce mai populare si mai frecvente in masa noastra de zi cu zi. Ele sunt din ce in ce mai iubite si intra in categoria probioticelor. Au efecte foarte benefice sanatatii noastre si au o mare influenta asupra intestinelor, contribuind la un sistem digestiv foarte sanatos datorita bacteriilor benefice pe care le au in compozitie. Sistemul digestiv sanatos inseamna un sistem imunitar foarte bun si o imbunataire a aparatului cardiorespirator.

In ziua de azi, orice am consuma sau orice am manca ne poate dauna sanatatii. Suntem intr-o societate poluata si din ce in ce mai daunatoare sanatatii organismului nostru, de aceea trebuie sa consumam alimente cat mai naturale, pure si care sa ne stimuleze un o alimentatie cat mai sanatoasa.

Suplimentele alimentare asigura bunastarea organismului

Exista miloane de oameni care consuma foarte multe suplimente alimentare pentru a-si asigura nivelul necesar de vitamine. Multi oameni ar considera ca suplimentele alimentare pot fi uneori in zadar si pot provoca chiar probleme. Totusi, anumite precum o lingurita de laptisor de matca va poate ajuta sa aveti o imunitate mai puternica. In aceeasi masura, laptisorul de matca ajuta foarte mult la fixarea calciului in oase.

In ultimii ani s-au efectuat cercetari care au demonstrat faptul ca suplimentele alimentare pot fi foarte benefice pentru sanatate. In aceeasi masura, vitaminele care provin din produsele alimentare sunt foarte sanatoase si esentiale.

Suplimentele alimentare sunt recomandate mai ales in cazul in care dieta actuala pe care o aveti este foarte saraca in vitamine si minerale. Aceste suplimente sunt preparate in mod conditionat sub forma unor tablete, a unor capsule, drajeuri sau lichide si au in compozitia lor nutrienti si substante comestibile. Acestea trebuie sa fie consumate in cantitati definite, in mod suplimentar fata de aportul alimentar obisnuit. Asadar, trebuie sa consumati vitamine si elemente minerale in cantitati care nu depasesc dozele fiziologice zilnice recomandate. De asemenea, organismul are nevoie de proteine pure sub forma de concentrate proteice, izolate proteice si hidrolizare proteice.

Alimentele fermentate

Alimentele fermentate sunt alimentele care au lacto-fermentatie. Aceasta lupta cu proteinele si cu carbohidratii din alimentatie avand ca rezultat acid lactid, omega 3, probiotice, enzime si vitamine. Bineinteles, alimentele fermentate au un rol important in digerarea alimentelor.

Sunt alimente foarte sanatoase datorita bacteriilor sanatoase care au rolul de a echilibra flora intestinala si echilibreaza tranzitul intestinal, contribuie la absortia nutrientilor din alimentele pe care le consumam producand vitamina B, omega 3, enzime si acid lactic. Un avantaj este ca alimentele fermentate pot fi pastrate pentru perioade lungi de timp fara sa se piarda proprietatile acestora.

Alimentele fermentate sunt:

  • Iaurtul care nu are adaosuri de zahar ce trebuie evitate. Incearca sa consumi iaurturi cat mai naturale. In cazul in care nu le agreezi, poti consuma iaurt cu cocos.
  • Varza murata este foarte usor de preparat si are efecte miraculoase.
  • Otetul. Chiar daca este obtinut din mere, vin sau cidru, este un produs fermentat care iti va imbunatati sistemul digestiv.
  • Untul de casa sau branza facuta in casa sunt alimente fermentate care vor contribui la imbunatatirea sistemului imunitar si la reglarea florei intestinale.

Ce trebuie sa faci pentru a fi productiv si eficient

Eficienta si productivitateCunosc o multime de oameni care ar oferi orice sa faca mai multe lucruri si in timp mai scurt. Acestia raspund la acest lucru fiind grabiti oriunde merg si in orice fac. O existenta cu atat de mult stres nu este un raspuns. In loc de acest lucru, aceasta e sansa ta sa ai atat productivitate, cat si libertate din stres.

Organizeaza-ti timpul

Prima regula va face o diferenta dramatica in eficienta ta. Pastreaza un calendar si devoteaza-te pentru a-l pastra actual. Inceteaza sa te imparti intre calendare pe Outlook, pe smartphone-ul tau, in planificator sau chiar pe frigiderul din bucatarie. Viata este ocupata si sunt prea multe sanse pentru ca un eveniment important sa esueze. Incredinteaza-te intr-o locatie in care ai incredere pentru intalnirile si evenimentele tale. Da vor fi alte calendare, ce iti vor fi incredintate la munca, la scoala sau acasa, dar acele calendare ar trebui sa fie considerate secundare.

Petrece-ti cateva minute in fiecare dimineata transferand evenimentele din acele calendare in agenda ta principala. Vei salva o multime de timp mai tarziu, nefiind nevoit sa cauti printre date si timpuri. Important in egala masura, fii sigur ca ai calendarul la indemana. Fiind capabil sa iti imparti agenta, te imputerniceste sa faci alegeri mai bune cand iti configurezi o noua intalnire.

Prioritizeaza-ti timpul

Ai putea fi ocupat astazi, dar esti ocupat cu adevarat? Totul tine de prioritati. Prea multi oameni isi petrec timpul facand treaba neimportanta, concentrandu-se pe activitatile importante. Iata cum ar trebui sa prioritizezi ceea ce este important, gandeste-te la top 5-10 lucruri pe care vrei sa le realizezi astazi si include acestea in agenda. Prioritizeaza-ti lista punandu-le in ordinea importantei lor. Numeroteaza-ti sarcinile in ordinea in care vrei sa le realizezi, dar si dupa importanta lor.

Aceste sfaturi te ajuta foarte mult sa fii eficient si productiv in acelasi timp.

Frica de pisici mistice

Ce au pisile de sunt asa de misterioase? Egiptenii le venerau, europenilor le era frica de ele, iar japonezii isi faceau griji ca acestea s-ar putea ridica in doua picioare si sa inceapa sa vorbeasca.Se pare ca aproape majoritatea natiilor sunt de acord cu un lucru: felinele au o caracteristica „supranaturala”.

Caith Sith

O pisica mistica este „Caith Sith”. Caith sith inseamna „fairy cat” ( pisica vrajitoare). Aceasta pisica este de dimensiunea unui pui de vitel si este toata neagra inafara de piept, unde are o pata alba.Irlandezii considerau ca este un animal vrajit, fiindca credeau ca aceasta se transforma in vrajitoare. Legenda spune ca, caith sith este o vrajitoare care se poate transforma in pisica de 9 ori, iar dupa cea de a noua transformare aceasta va ramane in chipul unei pisici pentru totdeauna.

Scotienii credeau ca daca o pisica neagra  trecea peste un cadavru, insemna ca  caith sith i-a luat sufletul inainte ca acesta sa ajunga in lumea de apoi.Oamenii faceau totul pentru a proteja trupul pana sa il ingroape, veghind aproape 24 de ore trupul neinsufletit. Acestia faceau concursuri de sarit fiindca credeau ca astfel caith sith se va opri si nu se va mai uita la ei.

Un alt truc pe care scotienii il aveau – spuneau ghicitoti fara a da raspunsul, fiindca credeau ca caith sith se va opri si se va gandi la raspunsul ghicitorii. De asemenea, Nn era permis sa se faca foc unde era si trupul neinsufletit fiindca acestia credeau ca caith sith era atras de caldura.

Bakeneko

O alta pisica mistica este „Bakeneko”. Bakeneko sunt pisicile supranaturale din folclorul japonez. Cand este pui,  bakeneko nu este cu nimic diferit fata de o pisica obisnuita de casa, insa cu cat creste, aceasta dezvolta puteri supranaturale.Dupa o anumita varsta (12 sau 13 ani)un bakeneko incepe sa mearga in doua picioare precum un om, si poate vorbi si intelege limba oamenilor.Bakeneko isi poate schimba forma din pisica in om, iar un bakeneko malefic putea sa isi devoreze stapanul si sa ii ia locul.

How the Grinch Stole Christmas are un mesaj pentru adulti

Ei bine, probabil ca dupa ce vei citi acest articol vei regreta ca ai facut-o. Filmul, in care personaj principal este Grinch interpretat de catre Jim Carrey, lansat in anul 2000, a ascuns cateva secrete neprietenoase in tot acest timp.

Avand in vedere ca filmul a avut o impact uimitor asupra publicului, fiind o ecranizare ce este indragita chiar si in prezent, se pare ca povestea include si unele secrete. O parte din aceste secrete includ unele amintiri la trecutul lui Grinch- ca si copul adorabil/ grotesc, ajunand in Whoville din greseala, cazand din cer, aflandu-se intr-un cos.

Grinch aterizeaza in fata casei a doua surori care au au o mica petrecere de <get together> in sara de Ajung, iar atunci cand micutul Grinch priveste pe fereastra, ce vede? Oh, doar cateva chei adunate intr-un borcan sii barbati care sar pe femei- astfel, ne dam seama ca cele doua femei tin o petrecere de swingeri. Nu e de mirare ca a trecut foarte mult timp pana sa observe copilul agatat de copac.

Mesajul dubios din film

Ai nevoie de mai multe confirmari? Inainte de scena in care Grinch ajunge la usa celor doua surori, un al cos cu un copil aterizeaza la o alta casa, unde un barbat iese si arunca o privire asupra acestuia, sustinand: „draga, copilul seamana perfect cu seful tau”. Ce anume se petrece in acest oras? Ei bine, se pare ca este de inteles de ce Grinch ajunge sa urasca Craciunul si implict locuitorii orasului- probabil ca este o trauma care i se trage de la petrecerea de inceput.

Insa, putem sa ne oprim pentru o secunda si sa reflectam asupra faptului ca acest film a luat nastere din imaginatia si mintea lui Ron Howard? Regele emotiilor si a aventurilor, tipul care a regizat atat Apollo 13 dar si A Beautiful Mind mai ascunde ceva, si anume secretele din filmul celebru How the Grinch Stole Christmas.

Cat timp poate rezista un om fara aer?

Respiratia este un lucru sinonim cu viata. Avem chiar si expresii care se bazeaza pe sintagma „o gura de aer” care are sensul de reimprospatare. Insa oamenii reusesc sa comparam astfel de expresii cu ceea ce inseamna viata. Corpul nostru poate rezista in fata a mai multor traume, lipsa de hrana, conditii exterioare dificile, insa fara abilitatea de a respira pentru un timp scurt, putem muri in numai cateva momente. De ce este aerul esential pentru viata noastra? Cat de mult timp putem trai fara aer, pana cand sa ne confruntam cu daune ireparabile?

Oxigenul: viata organismului

In timp ce sangele este cel mai important fluid pe care il posedam, principalul motiv pentru care circula in organism se datoreaza oxigenului. Oamenii sunt creaturi „aerobice”, ceea ce inseamna ca avem nevoie de aer pentru a elibera energie. Fara oxigen, celulele noastre nu ar fi in masura sa elibereze energia din alimentele pe care le-am manca, de exemplu, si am muri.

Tragem oxigen prin respiratie- aerul intra in plamani, este preluat de sange si ajunge in celulele din organism. Dioxidul de carbon este produsul care apare in urma acestui proces si este indepartat din organism prin acelasi proces. Respiratia este primul lucru pe care il facem chiar de cand ne nastem, este o actiune involuntara- nu avem cum sa uitam sa respiram.

In mod normal, o persoana nu ar avea nevoie de motive pentru a-si tine respiratia vreme de mai mult timp- putem sa ne tinem respiratia pentru cateva secunde in piscina sau atunci cand nu ne place cum miroase un anumit lucru. Foarte multi oameni nu au nicio problema, asa ca reusesc sa isi tina respiratia pentru 30 sau chiar 60 de secunde. Insa, odata ce se depaseste termenul de 60 de secunde, creierul nu se mai oxigeneaza si pot sa apara o serie de probleme destul de serioase.

5 lucruri pe care nu le stiai despre Univers

 

  1. Greutatea difera de la planeta la planeta

Fiecare planeta are propria sa forta gravitationala. De exemplu un astronaut care cantareste 75 de kilograme pe Terra, cantareste doar 28 de kilograme pe Marte, dar 177 kg pe Jupiter.

  1. Traversarea Caii Lactee poate dura o vesnicie

Calea Lactee are peste 200 miliarde stele si destul praf cosmic si gaze pentru a face alte miliarde. Mai mult de jumatate dintre stele sunt mai batrane cu 4.5 miliarde ani mai batrane decat Soarele nostru. Galaxia din care facem parte este extreme de vasta. Daca am calatorii cu viteza luminii, am avea nevoie de aproximativ 100.000 de ani ca sa traversam intreaba galaxie.

  1. Cand privim cerul, vedem trecutul

Noaptea cand privim cerul in toata splendoarea sa avem senzatia ca vedem stelele. De fapt, vedem lumina lor care vine de la zeci de mii se ani lumina sau poate si mai mult. Acele stele pot nici sa nu existe, dar noi inca le mai vedem lumina.

  1. Mercur este o planeta rece

Chiar daca este cea mai apropiata planeta de Soare, pe Mercur se inregistreaza si temperature de -280 de grade Celsius. Acest fapt este posibil deoarece Mercur nu are deloc atmosfera si astfel caldura nu poate fi retinuta. Pe de alta partea cea mai fierbinte planeta este Venus, care are o atmosfera subtire care acopera suprafata planetei, tinand temperatura la o medie de 462 grade Celsius.

Pana la urma nu conteaza pozitia unei planete fata de steaua sa pentru a sustine viata, ci calitatea atmosferei sale.

  1. Furtuna care dureaza de secole

Pe Jupiter furtunile pot dura zeci de ani sau chiar secole. De exemplu, Marea Pata Rosie este identificata cu o furtuna care a tinut peste 300 de ani. Furtuna are ca lungime peste 20.000 de kilometrii si 12.00 de km latime, iar viteza vantului este de pana la 680 km/h.

 

Sfaturi utile pentru ingrijirea danturii

Dantura este foarte importanta si are un cuvant greu de cantarit atunci cand vorbim despre frumusetea si aspectul fizic al unei persoane. Stim cu totii ca igiena orala este absolut indispensabila atunci cand vorbim despre functionarea corecta a fiecarui organism. In momentul in care aveti o dantura absolut perfecta trebuie sa stiti ca aceasta trebuie sa fie foarte bine ingrijita daca va doriti sa nu aveti probleme dentare.

Oricum ar fi, orice problema de sanatate a danturii trebuie sa fie raportata foarte repede la medicul stomatolog. Este foarte important sa faceti doua vizite pe an la dentist si sa va spalati zilnic pe dinti pentru a asigura o igiena corespunzatoare dentitiei. Vizita la medicul stomatolog este foarte importanta, deoarece asa veti reusi sa preveniti afectiuni ale gingiilor sau alte probleme de sanatate orala. In momentul in care aveti o masea foarte cariata trebuie sa mergeti cu incredere la medic pentru extractie, urmand apoi sa beneficiati de un implant dentar de calitate.

Periajul dentar

Inca din clipele copilariei invatam ca este indicat sa ne spalam de cel putin doua ori pe zi pe dinti, dimineata si seata. Acest gest trebuie sa fie un reflex pentru ca este foarte important. In continuare vom discuta despre cateva aspecte care va vor ajuta sa curatati dintii in mod eficient:

  • In primul rand, dintii trebuie sa fie periati de cel putin doua ori pe zi, insa mai indicat este ca perierea sa se faca dupa fiecare masa, folosind o pasta de dinti care are in compozitia sa fluor.
  • Apoi, trebuie sa folositi o periuta cu perii cat mai moi, deoarece asa veti asigura sanatatea gingiilor.
  • Periajul trebuie sa fie facut prin diferite miscari inainte si inapoi, dar si miscari circulare.
  • Este foarte important sa nu ignorati partea interioara si suprafata de contact a dintilor.
  • Dintii trebuie sa fie periati timp de 3 minute pentru a avea un rezultat eficient.
  • Periuta de dinti se inlocuieste la fiecare 3 sau 4 luni. Daca observati o deteriorare a acesteia se recomanda sa o schimbati chiar mai devreme.

Periajul dentar este foarte important, insa nu suficient atunci cand discutam despre o dantura perfecta. Este important sa folositi si un produs pentru curatarea interdentara, precum periutele interdentare, periutele electrice sau scobitorile. Trebuie sa aveti grija daca utilizati scobitorile deoarece acestea va pot rani daca nu le folositi corespunzator.

Apa de gura nu trebuie sa lipseasca din rutina igienei dentare, asa ca este important sa o folositi. Aceasta reduce aparitia placii bacteriene din spatiile interdentare.

Ingrijirea decolteului

Ne ingrijim tenul si avem grija sa nu ne apara riduri, insa nu realizam ca adevaratele probleme care sunt cele mai vizibile sunt cele de la nivelul decolteului si a bustului. Cercetatorii spun ca niciodata nu este prea devreme sa ne apucam sa acordam mai mare atentiei aceste zone, deoarece poate fi prevenit oricand si la orice varsta. Aspectul bustului si al decolteului ne poate imbatrani sau intineri, depinde de ingrijirea pe care o acordam acestor portiuni ale corpului.

Un tratament cosmetic pentru bust si pentru decolteu presupune urmatoarele etape:

  • Se demachiaza si tonifica zona
  • Se efectueaza un gomaj
  • Se face o exfolierea a zonei, pentru a indeparta celulele moarte
  • Se hidrateaza si se hraneste zona cu masti si creme hidratante

La nivelul gatului, se intinde crema cu miscari ascendente, contrar vitatiei, in timp ce pe decolteu se dace un masaj bland, cu miscari largi circulare care trebuie sa porneasca dinspre stern spre exterior.

Se folosesc creme in functie de tipul de ten pe care il aveti. Pentru un aspect de intinerire, se aplica o crema cat mai hisratanta care sa confere luminozitate si fermitate pielii.

Tratamentele trebuie efectuate, in mod natural, zilnic. Trebuie sa stii ca si decolteul sau bustul este la fel de important si sensibil precum  tenul. Asadar, trebuie sa ii oferim aceeasi atentie precum acordam tenlui. Folositi aceleasi produse care le folositi pentru ten si pentru decolteu si bust.

Aplica creme si masti hidratante de doua ori pe zi: o data ziua si o data seara. Foloseste produse specifice tipului de ten. Cerintele pielii vor creste in functie de imbatranirea pielii. Cu cat pielea este mai imbatranita cu atat necesita mai multa ingrijire.

Pana la vasrta de 25 de ani, trebuie sa folosesti creme hidratante, soft, usoare si nutritive. Dupa trecerea acestei limite de varsta, trebuie sa folosesti creme pentru riduri si imbatranire.

 

Pasteurizarea si totul despre ea

Pasteurizarea este o tehnica aplicata pentru a mari viata in raft a multor alimente, dar in special a bauturilor. Produsele lactate – lapte, unt, branzeturi – , sucurile, siropurile, bauturile alcoolice slabe (precum berea si vinul), chiar si apa este pasteurizata pentru a impiedica dezvoltarea bacteriilor si agentilor patogeni in aceste produse.
Procesul de incalzire a alimentelor pentru a le preveni stricarea este cunoscut omenirii de foarte mult timp. Motivul din spatele acestui procedeu a fost descoperit de Louis Pasteur, el a descoperit ca microorganismele precum bacteriile, drojdiile si mucegaiul sunt motivul degradarii alimentelor. El a determinat timpul si temperatura exacta necesara pentru omorarea acestor microorganisme din vin. A denumit procesul pasteurizare si apoi l-a patentat, in zilele noastre fiind utilizat pentru conservarea vinului, otetului, laptelui si a multor alte lichide.
Procesul de incalzire a vinului pentru a-i pastra proprietatile pentru mai mult timp a fost folosit de chinezi inca din anii 1100, iar in Japonia este documentat inca din anii 1500. Dupa cateva secole un om de stiinta italian a dovedit prin experimente ca in urma tratamentului terminc sunt omorate bacteriile, iar sigilarea ermetica previne reaparitia lor. Procesul de conservare prin fierbere si sigilare ermetica s-a dezvoltat ulterior, pentru ca Louis Pasteur sa definitiveze studiile acestea experimentand procesul prin urmarirea actiunii bacteriilor asupra vinului.
Bacteriile sunt organisme ce contin proteine, anume acizi grasi, apa, cromozomi, nutrienti si enzime, stricarea alimentelor fiind rezultatul proceselor metabolice provocate de acestea.
Procesul de pasteurizare implica incalzirea lichidelor la anumite temperaturi aflate in general sub pragul de fierbere, urmata apoi de o racire rapida. Racirea rapida este importanta deoarece bacteriile care nu au fost distruse in momentul incalzirii vor fi distruse prin etapa de racire. Incalzirea bauturilor si alimentelor duce la dizolvarea enzimelor secretate de bacterii, oprind functionarea acestora pentru a ajuta la conservarea si pastrarea in bune conditii. Tratamentul termic distruge invelisul celular al bacteriilor, forma proteinelor si acizilor grasi continuti de peretele celular se modifica si astfel acesta este subtiat. Celula astfel slabita plesneste, nemaiputand rezista acumularii de presiune coroborata cu slabirea peretelui celular – astfel sunt distruse bacteriile in acest proces. Sunt unele bacterii rezistente la caldura, acestea sunt mai greu de inlaturat, in cazul lor procedandu-se la congelare pentru a le mentine sub control.

Pasteurizarea este un important proces ce mareste durabilitatea alimentelor. Este o metoda eficienta de eliminare a bacteriilor din alimente, tinerea lor sub control si neafectate de degradare, pentru a putea fi consumate ulterior, in deplina siguranta.

Vrei sa fii un adolescent de succes? Iata ce trebuie sa faci!

Sfaturi ViitorAm trei cuvinte pentru a schimba viata, creaza, tinteste sus si sfideaza.

Creeaza

Crearea lucrurilor este calea secreta care iti permite sa faci orice vrei. Cum am devenit un scriitor? Am scris. Cum am devenit un programator? Am programat. Cum am devenit un antreprenor? Am inceput o companie. Niciodata nu am avut antrenament profesionist in orice acest lucru, si niciodata nu a contat, fiindca m-am implicat. Poti face si tu acest lucru. Creeaza lucrurile potrivite si nu vei avea nevoie de un CV. Creeaza lucrurile care merita observate si vei fi observat.

Crearea este de asemenea o metoda de a te extinde. Scrisul tau, sau arta ta, sau compania ta, toate acestea se adauga la meritul tau, iar creatia potrivita se realizeaza in timp. Gandeste-te sa cumperi actiunile pentru tine.

Majoritatea oamenilor fac greselile de a-si schimba permanent timpul pentru bani, prin angajare. Acest lucru duce la o capcana de viata in a petrece timp pentru a castiga bani. Daca in loc sa-ti investesti timp in realizarea lucrurilor de valoare, aceste lucruri pot duce viata de unele singure, si sa munceasca pentru tine in timp ce dormi. Vei fi mai fericit si intr-un control mai mare a destinului tau de asemenea.

Tinteste Sus

Lucrurile pe care nimeni nu le spune este in a tinti mare este ca intotdeauna castigi. Asta nu inseamna ca primesti ceea ce ai planuiesti, de fapt, acest lucru nu se intampla aproape niciodata. Dar intotdeauna nu gresesti, si ce succesuri ai vei avea iti depasesc pierderile.

Sa spunem ca tintesti sa scrii un status de Facebook singur. Indiferent cum merge acest lucru, nu ai ce sa pierzi prea mult. In loc de acest lucru tintesti sa scrii un intreg roman. Exista o sansa buna ca vei esua sa termini, sau sa iti ia de 5 ori mai mult de cat te-ai asteptat. Insa in proces ti-ai impins abilitatile peste punctul lor de confort si ai crescut imens.

Te doare capul si nu stii ce tratament e cel mai bun? Afla acum!

Stim cu totii cat de ingrozitoare sunt durerile de cap si cat sunt de insuportabile. Cu toate acestea, nu prea avem ce sa facem pentru ca in momentul in care apar de cele mai multe ori nu le gasim solutie.

Exista oameni care se ocnfrunta cu astfel de probleme intreaga voata si tot timpul au migrene destul de jenanate care nu au totusi o solutie. Stim ca medicamentele nu sunt tocmai indicate iar daca nu aveti o problema foarte grava nu ar fi prea indicat sa consumati prea multe medicamente deoarece va pot face rau din punct de vedere al sanatatii.

Sigur ca exista anumite sfaturi si trucuri la care puteti apela in cauzl in care aveti migrene si care pot sa anuleze administrarea altor medicamente insa fara nici o indoiala nu putem sa vorbim despre inlocuirea medicamentelor in momentul in care problema este destul de grava.

Iata cateva solutii care te vor ajuta sa scapi de durerile de cap:

  • Chiar daca ti se pare banal si cat se poate de simplu trebuie sa stii ca o plimbare nu se poate compara cu nimic. Probabil ca ai mai auzit ca in momentul in care te doare capul, trebuie sa te plimbi putin. Sigur ca acets lucru iti va face bine si te va ajuta foarte mult sa iti oxigenezi creierul si sa ii asiguri o mai buna functionalitate/  Acest lucru iti va reduce energia de la nivelul talpilor si a picioarelor. Mai ales, in cauzl in care vei alerga iti vei regla cu siguranta calmitatea si te vei simti mult mai bine.
  • Hidratarea are un rol foarte important chiar si in acest subiect. Daca va doriti sa scapati de durerile de cap este neaparat sa beti cat mai multa apa pentru a te incarca cu energie. Trebuie sa bei mai multa apa decat crezi tu ca ai nevoie pentur a nu avea probleme legate de migrene. Organismul va prelua energia din apa si o va reda corpului tau.

Ce trebuie sa faci pentru a avea un CV bun!

In ziua de astazi, in Romania, mai ales, piata locruilor de munca este din ce in ce mai restransa si poate fi cu adevarat o misiune sa iti gasesti un loc de munca, Exista foarte multe persoane care au foarte multe posibilitati mintale si care sunt foarte capabile insa nu reusesc sa isi gaseasca un loc de munca pentru ca nu stiu sa isi evidentieze trasaturile.

Pentru a reusi si pentru a avea un loc foarte bun de munca este important sa crezi in ceea ce iti doresti si sa faci tot posibilul pentru a ajunge la telul pe care ti l-ai propus. Sa iti cauti un loc de munca este un adevarat job pentru ca trebuie sa cauti mereu printre anunturi sau site-uri care te vor face sa castigi un lov de munca.

In plus, nu uita ca orice om care iti ofera un loc de munca sau iti propune poate fi binevenit deocarece o recomandare cantareste mult mai greu decat un CV. Exista anumite secrete de care trebuie sa tii cont iniante de a trimite CV-ul.

In primul rand, este foarte important sa scrii realizarile in loc de sarcini. Asadar, nu scrie care sunt realizarile pe care trebuie s ale faci la jobul pentru care mizezi pentru ca nu te vor ajuta. In schimb poti sa scrii realizari. De exemplu, scrie ca de cand esti tu in firma respectiva, are un succes mult mai mare.

Fii diferita. De regula CV-urile sunt cam la fel pentru ca toata lumea isi doreste acelasi lucru. Este foarte important sa stii sa fii diferita si sa scrii altceva, ceva ce te va face diferita de celelalte persoane. Dovedeste ca esti creativa si adapteaza-ti CV-ul in functie de cerintele angajatorilor. Astfel, vei reusi sa obtii cel putin o invitatie la interviu. Nu trimite acelasi CV peste tot unde il depui.